Ordinul de protecție în cazurile de violență în familie, emis în cel mult 72 de ore de la sesizare

Ordinul de protecție în cazurile de violență în familie, emis în cel mult 72 de ore de la sesizare
Publicat: 22/12/2015, 14:53

Camera Deputaților a adoptat, pe 9 decembrie, acest proiect de lege.

Inițiativa care modifică dispozițiile legii nr.217/2013 privind combaterea violenței în familei prevede că „cererile pentru emiterea ordinului de protecție se judecă de urgență și, în orice situație, soluționarea acestora nu poate depăși un termen de 72 de ore de la depunerea cererii”, urmând ca aceasta să fie judecată în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.

„Această lege vine în ajutorul tuturor victimelor care de cele mai multe ori, din cauza măsurilor premergătoare, a procedurilor de regularizare destul de anevoioase ajung să obțină ordine de protecție mult mai târziu față de momentul în care efectiv au nevoie de asemenea măsuri din partea instanțelor de judecată”, a declarat deputatul PNL Valeria Schelean, inițiatoarea proiectului de lege.

Inițiativa legislativă care modifică dispozițiile legii nr.217/2013 privind combaterea violenței în familei a fost adoptată cu 307 de voturi „pentru”, 1 „împotrivă” și o abținere.

Senatul a adoptat această legea în luna noiembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×